Hotelul din castelul Münchhausen

Siguranţă de cinci stele în ambianţă istorică
Hotelul Münchhausen din Hameln oferă lux şi siguranţă de cinci stele. Prin restaurarea costisitoare a acestui castel renascentist din secolul al XVI-lea nu s-a reuşit doar conservarea acestui monument, ci şi oferirea pe lângă serviciile hoteliere superioare a unei concept modern de protecţie la incendiu. Acest obiectiv este compus din două complexe spaţioase: castelul şi "depozitul dijmei". În aceste complexe sunt două restaurante, numeroase camere şi apartamente de hotel, birourile administrative, bucătăria, o piscină şi un garaj subteran. La proiectarea şi instalarea sistemului de detecţie a incendiilor au fost foarte importante nu numai aspectele legate de protejarea monumentului, ci şi problemele create de diferenţele de înălţime dintre planşee. Au necesitat atenţie deosebită garajul şi piscina pentru că aici pot apărea factori perturbatori şi alarme false.
Cinci centrale 8000 pentru detecţia incendiilor sunt legate într-o reţea essernet® şi protejează întregul complex. Astfel, personalul de intervenţie are în caz de urgenţă o privire de ansamblu asupra tuturor zonelor de la oricare centrală. Tehnologia folosită garantează protejarea sigură şi confortabilă a tuturor clădirilor şi a înregistrat de la punerea în funcţiune numai incidente reale. Datorită acestei tehnologii, centralele din ambele complexe pot fi extinse oricând.

Note maxime pentru siguranţă şi aspect
Sarcina deosebită de a satisface câteva cerinţe specifice pentru acest castel a fost îndeplinită în cel mai scurt timp mulţumită instalatorului specializat şi certificat de VdS (Asociaţia germană a asigurătorilor de bunuri), "elektroma" din Hameln, în ce priveşte planificarea şi execuţia cu tehnologie ESSER. Astfel, nu au putut fi folosite sisteme pentru aspirarea fumului din cauza structurii arhitectonice vechi şi a compartimentării, sarcina acestora fiind preluată corespunzător de detectoare punctuale cu diferite principii de detecţie. Detectoarele alese şi conform unor criterii estetice au fost adaptate cromatic la ambient. Acest aspect hotărâtor pentru primirea comenzii a însemnat printre altele folosirea de detectoare de culoare arămie în salonul cavalerilor.
Detecţie în orice condiţii
În condiţii ambientale deosebite sunt necesare uneori măsuri aparte şi ingenioase de supraveghere. Şi în cazul acesta, pentru că - în scopul protejării monumentului - a trebuit să fie utilizată o tehnică specială de pozare a cablurilor. Calea primară de transmisie pentru supravegherea tavanelor false cu valoare istorică a trebuit să fie condusă pe podeaua etajului superior. Pentru a putea întreţine detectoarele instalate acolo au fost create guri de vizitare multifuncţionale, special pentru revizie. În vederea unor eventuale extinderi ale sistemului, la limita compartimentelor de incediu s-a creat posibilitatea unei instalări ulterioare individuale care să nu afecteze construcţia protejată. Odată cu produsul esserbus®-Plus au fost introduse pe piaţă acum câţiva ani noi facilităţi novatoare pentru buclele de detectoare, care pe de o parte fac ca instalarea să aibă cost minim, iar pe de altă parte le oferă avantaje esenţiale proiectanţilor, instalatorilor şi nu în ultimul rând utilizatorilor. Acest mod de instalare face posibilă utilizarea certificată VdS, pe o magistrală cu doar două conductoare a detectoarelor de incendiu, a dispozitivelor de alarmare alimentate direct din magistrală şi a altor participanţi adresabili. Sunt îndeplinite în acelaşi timp toate cerinţele de siguranţă pentru funcţionarea tolerantă la scurtcircuite şi la întreruperi a buclei. Dispozitivele de alarmare sunt comandate sincron, aşa cum se prevede în partea a 3-a a normei DIN 33404 privind aceste echipamente.
Sumar al echipamentelor instalate la castelul Münchhausen
- Centrale: 5x 8000 M (15 micromodule de bucle)
- Zone de detecţie: 631
- Declanşatoare manuale: 82
- Detectoare optice de fum: 935
- Detectoare termice: 40
- Dispozitive de alarmare adresabile pe esserbus®-Plus: 125
- Transpondere esserbus®: 36
- Detectoare pentru canale de ventilaţie: 8
- Panouri de comandă pentru pompieri: 2
Quicklinks |
Login client |
Electricianul Magazine 7/2011 |
