Honeywell

» Choose Your Country

Managementul situaţiilor de pericol în palatul Albertina din Viena

Tradiţie şi modernitate

Palatul istoric Albertina datează din secolul al XVIII-lea. Palatul Albertina şi valorile artistice ale acestuia au intrat în posesia Republicii Austria în 1920 şi de atunci sunt accesibile publicului. În ciuda numeroaselor modificări, clădirea nu şi-a pierdut caracterul tradiţional, nici chiar acum, când în palat s-a deschis un muzeu modern. De decenii, la Albertina sunt necesare magazii, spaţii pentru ateliere restauratoare şi spaţii expoziţionale sigure şi cconforme normelor internaţionale.


E timpul să ne ferim de incendii

În prezent, porţile Albertinei sunt trecute de până la 8.000 de vizitatori. Ca urmare, s-au schimbat mult necesităţile clădirii tocmai în privinţa siguranţei. Sunt necesare măsuri stricte de protejare când mase de oameni se apropie de obiecte sensibile de artă. Dar aceste măsuri contrastează cu particularităţile arhitectonice ale clădirii. În fine, trebuie ca impresia dată de arhitectura interioară cu valoare artistică să nu fie afectată de aspectul sever al unei instalaţii pentru semnalizarea incendiilor.

Sala pentru expoziţii temporare este cu siguranţă una dintre atracţiile principale ale Albertinei. Este dificil de proiectat o instalaţie pentru semnalizarea incendiilor care pe de o parte să îndeplinească toate cerinţele privind siguranţa şi pe de altă parte să se adapteze la caracteristicile clădirii. De aceea, întreaga zonă a sălii pentru expoziţii temporare este protejată cu un sistem foarte sensibil pentru aspirarea fumului care ajută la depistarea rapidă a incendiului. Tuburile ascunse ale sistemului pentru aspirarea fumului nu afectează în nici un mod impresia arhitectonică generală a palatului Albertina. Acestea protejează în acelaşi timp podelele supraînălţate şi tavanul fals. Datorită tubulaturii sale modulare, acest sistem poate fi adaptat optim la orice spaţiu.

Şi magaziile de sub sala pentru expoziţii temporare (în care se găsesc numeroase capodopere) sunt protejate de incendii în mod specific. Este protejată de incendii o suprafaţă totală de 4.200 de metri pătraţi.

 

Protejarea de musafiri nepoftiţi

Operele unice de artă din palatul Albertina exercită o atracţie deosebită asupra infractorilor. De aceea zonele expuse sunt protejate eficient cu un sistem special antiefracţie şi de control al accesului. Pentru ca în zonele private ale palatului să poată pătrunde numai persoanele autorizate, aceste zone sunt protejate cu terminale pentru uşi, conectate în reţea. Persoanele care solicită accesul în anumite zone sunt identificate cu ajutorul cartelelor magnetice sau cu chip. Sunt predefinite zone şi perioade de timp, anumiţi angajaţi având astfel acces numai în anumite intervale de timp, corespunzătoare specificului muncii.

Incinta este protejată eficient împotriva efracţiei cu diferiţi senzori şi detectoare de mişcare, care supraveghează toate spaţiile, indiferent de forma sau suprafaţa acestora. Sunt supravegheate de asemenea deschiderea uşilor şi a ferestrelor şi pătrunderea prin acestea.

 

WINMAG:  mai multe sisteme pentru supraveghere şi informare - un afişaj

Programul de management al situaţiilor de pericol WINMAG oferă o privire de ansamblu asupra instalaţiilor complexe de securitate, siguranţă şi protecţie, care au mai multe componente de ex. detectare a incendiilor, antiefracţie şi control al accesului. WINMAG reuneşte toate informaţiile şi le ordonează pe suprafaţa grafică a unui PC. Acest program oferă vizualizarea şi controlul asupra tuturor sistemelor conectate, datorită structurii sale coerente şi a interfeţei intuitive de lucru oferite utilizatorului.


Tehnologia folosită

Toate componentele sistemelor sunt corelate optim. Nu numai că astfel vă este garantată fiabilitatea maximă, dar aveţi şi baza pentru extinderea nelimitată a sistemului. La acest proiect s-a ţinut seama şi de eventualitatea conectării ulterioare a altor instalaţii de siguranţă, de exemplu a unui sistem de comandă a căilor de evacuare. Aceste informaţii vor fi afişate de asemenea pe suprafaşa grafică a sistemului WINMAG.

  • Detecţie incendiu, centrale/periferie
    1 centrală 8000 M pentru semnalizatore de incendiu
    100 detectoare optice de fum din seria 9200
    17 sisteme Esser pentru aspirarea fumului
  • Antiefracţie, centrale
    1 sistem 561-MB256 pentru semnalarea efracţiei
  • Tehnologie multifuncţională
    Sistem WINMAG pentru managementul situaţiilor de pericol
  • Sistem de control al accesului
    25 de terminale ACS-1 pentru controlul accesului
    Program MultiAccess pentru controlul accesului

Quicklinks

Login client

Aţi uitat parola?
Înregistrare nouă

Electricianul Magazine 7/2011